Literatura Indiana

Tradițiile literare cele mai vechi împrumutau în special forma orală, forma scrisă făcându-și apariția mai târziu. Literatura religioasă hindusă scrisă în sanscrită, ca Vedele, Ramayana și Mahabharata ocupă un loc important în cultura indiană și sunt adaptate și în zilele noastre în opere ficționale, în teatru sau în cinematografie. Un alt tip de literatură important din acea perioadă este Literatura tamulă clasică din regiunea Tamil Nadu, și ea la fel de veche. Sanscrita ca și limba tamulă clasică sunt limbi savante care nu sunt accesibile decât unui grup foarte restrâns de indivizi intelectuali. Literatura în limba hindusă, bengaleză, sau în urdu se dezvoltă începând cu secolul al X- lea. Textele sunt fie în versuri sau îin proză, cu un mesaj religios și deseori inspirat din legendele vechi sau din epopee. Sub influența colonizării britanice, autorii indieni ai erei moderne, dintre care bengalezul Rabindranath Tagore, scriu în limba engleză ca și in limba lor maternă. Începând cu secolul al XX- lea și în epoca contemporana,mulți scriitori,printre care câțiva se bucură de un renume internațional ca Salman Rushdie, Anita Desai, Amitav Gosh, Vikram Seth sau Arundhati Roy au contribuit la dezvoltarea unei ficțiuni indiene în limba engleză diferită de narațiunea clasică caracteristică predecesorilor lor( în special lui R.K.Narayan, considerat a fi unul din creatorii romanului indian scris în limba engleză). Operele lor poartă amprenta curentului postcolonialist, în care temele identității naționale, istorice, ale reflexiei asupra opresiunii coloniale se unesc într- o interogație asupra a ceea ce stă la baza identității individului, asupra dificultății de a trăi ruptura dintre tradiție și modernitate, asupra conflictului cultural. Această căutare de identitate se realizează prin intermediul limbii engleze, limba colonizatorului, reinventată și însușită, care stă martoră uneori a voinței de a creea un limbaj și o estetică proprie și chiar de a se exprima depășind dificultatea de a scrie cu cuvinte „ venite din altă parte”, după cum spune R.K.Narayan. Autor de ficțiune, de poezii și eseuri literare, dintre care unele au obținut premii intrenaționale, Amit Chaudhuri ocupă și el un loc de frunte în tânăra generație a literaturii anglo-indiene. Într-un registru intimist, el reflectează asupra familiei și a conjugalității în căminele clasei mijlocii. Hari Kunzru a publicat recent o epopee comică pe tema căutării identității, ilustrând renașterea tendințelor individualiste care sunt în floare în cadrul clasei mijlocii rezidente în metropolele indiene. Kiran Desai s-a remarcat prin obținerea premiului „ Man Booker Price” în 2006 cu o operă ilustrând tensiunea trăită de generația actuală între moștenirea familială și aspirațiile individuale. Postcolonialismul, curent literar de mare amploare care a atins atât țările din sud și Occidentul, a favorizat în India exprimarea literară a grupurilor minoritare cărora în mod tradițional li-se vedea interzisă capacitatea de a produce opere culturale. Astfel, scriitori, dramaturgi și poeți „ dalits” (sau „ oameni decăzuți” în marathi, nume dat celor care au renunțat la castele de neatins din care proveneau pentru a își contesta locul în societatea hindusă) au reîmprospătat formele literare clasice, printr-un limbaj neobișnuit de concret folosit pentru a descrie condiția lor de oprimați, contribuind în acest mod la îmbogațirea temelor și a formelor literaturii naționale.